Un tamplar tocmai isi incheia ziua de munca. Nu fusese o zi
usoara: i s-a spart o roata de la masina, i s-a stricat fierastrul
electric, iar cand sa plece acasa, masina nu mai vroia sa mai porneasca
deloc.
Asa ca a fost condus acasa de cel la care lucra. Tot drumul nu a scos
nici un cuvant, dar odata ajuns acasa, l-a invitat pe cel care-l
condusese sa intre sa-i cunoasca familia.
In drum spre usa de la intrare, s-a oprit pentru o clipa in fata unui
copacel, atingandu-i crengile cu mana.
Cand a intrat in casa, intreaga sa dispozitie s-a schimbat ca prin
minune. Chipul ii era numai zambet atunci cand si-a imbratisat familia.
In drum spre poarta cand isi conducea oaspetele, acesta l-a intrebat
care era semnificatia gestului sau de mai devreme din fata copacelului.
Tamplarul a raspuns:
-Acesta este copacul necazurilor mele. Stiu ca n-am cum sa impiedic
aparitia necazurilor de serviciu, dar de un lucru sunt sigur – ele nu au
ce cauta in casa mea alaturi de familia mea. Asa ca de fiecare data
cand ma intorc acasa, le agat de crengile acestui copac.
Ciudat este, spuse el zambind – ca dimineata cand vin sa le iau, nu mai
par la fel de multe ca in seara cand le-am atarnat acolo.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu